Violența are propriul ei vocabular. Sunt frazele celui care o comite, cele care umilesc și te fac să simți că ceva e în neregulă cu tine. Și sunt frazele celor din jur, care adesea, fără să vrea, mută vina pe persoana greșită.
Frazele celui care face violență
- „Fără mine nu valorezi nimic.”
- „Inventezi totul, nu s-a întâmplat niciodată.”
- „Ești prea sensibilă, exagerezi orice.”
- „Prietenii tăi te influențează, nu mai trebuie să-i vezi.”
- „Doar eu te înțeleg.”
Repetate în fiecare zi, aceste fraze distrug încet încrederea în sine. Multe femei ajung să se creadă slabe, instabile, „nebune”. Adevărul e altul: nu tu ești problema.
Când vina își schimbă adresa
Se numește învinovățirea victimei, în engleză victim blaming: responsabilitatea pentru ce s-a întâmplat e mutată de la cine a făcut rău la cine a suferit.
- „Și-a căutat-o, uite cum se îmbrăca.”
- „De ce s-a dus acolo? Știa cum o să se termine.”
- „Dacă nu l-ar fi provocat, nu i-ar fi făcut nimic.”
E o formă de violență secundară și face pagube enorme: face mai greu să ceri ajutor, pentru că te face să te temi că nu vei fi crezută, și întărește puterea agresorului.
Și ziarele își aleg cuvintele
Când scrii „ceartă în familie” în loc de „violență domestică” sau „acces de gelozie” despre o crimă, micșorezi ce s-a întâmplat. Iar când o știre se concentrează pe ce a făcut victima în loc de ce a făcut agresorul, alimentează același mecanism.
Limbajul nu e neutru. Ori susține violența, ori i se opune.
Alege-ți cuvintele cu grijă și distribuie acest articol celor care le folosesc în fiecare zi.